Prunele să fie bine coapte, iar focul domol!

 
Ca să aveţi o ţuiculiţă bună iarna la butoi, trebuie să vă îngrijiţi prunii, iar toamna să culegeţi fructele cu picătura, cum se spune. Adică, doar ce pică pe jos, fiindcă, dacă scuturaţi prunele cu prăjina, le veţi lua şi pe cele necoapte, iar randamentul la cazan nu va fi unul bun. Cu cît e pruna mai coaptă şi mai dulce, cu atît ţuica va ieşi mai tare şi mai bună. Prunele se pun la fermentat în putini sau în bidoane mari de plastic şi se lasă acolo cel puţin două luni. Vă daţi seama cînd borhotul e gata de pus în cazan, după cum se desprinde el de pe marginile bidonului şi se formează ca o „căciulă“ deasupra. Cînd e gata, borhotul se bate bine, amestecîndu-se, se ia cu găleata şi se pune în cazan. Se dă drumul la foc iute şi se ţine cazanul din cupru sau din aramă alimentară cu capacul desfăcut, amestecîndu-se treptat.
 
Cînd  borhotul devine călduţ, se pune capacul cazanului, se montează conductele prin care vor circula vaporii de ţuică şi se pregăteşte răcitorul în care apa trebuie să fie rece. La cazanele noastre profesionale, marginile(santul prevazut din fabrica) de la capac, la fel ca si palnia de la capac si de la racitor(unde este serpentina) se etanseaza cu apa, fara a mai fi nevoie sa preparati coca sau painea cu apa, cum se facea odata. Mare atenţie să se acopere toată marginea cu apa, fiindcă, dacă răsuflă cazanul pe undeva, toată tăria ţuicii se va duce pe apa sîmbetei, iar munca va fi irosită! 
 
Din momentul în care s-a pus capacul la cazan, se lasă focul mai domol (urmarind ca termometrul care este montat pe capac sa nu depaseasca 80 - 85 grade), fiindcă există riscul ca borhotul să ajungă pe conducte sau produsul sa curga prea repede şi să compromită producţia la cazanul respectiv. Pe principiul vaselor comunicante, în 10-15 minute vaporii de ţuică, odată ajunşi în zona răcitorului, condensează iar pe ţeava lui începe să curgă ţuiculiţa.
 
Pentru a se evita afumarea ţuicii si prinderea borhotului de fund, cazanele noastre sunt prevăzute cu învîrtitor, astfel încît ţuicarul să amestece borhotul pe timpul fierberii. 
Ţuica proaspătă, in functie de tipul de borhot, poate avea o culoare albicioasă, e tulbure şi pentru limpezire şi, păstrarea ei în cele mai bune condiţii, se ţine în pivniţe, în butoaie din lemn de dud, ca să aibă culoarea galbenă. Cu cît ţuica e mai veche, cu atît devine mai bună şi mai tare, fiindcă butoiul mai trage din apă, de-a lungul vremii. S-a constatat totusi faptul ca, din aceste cazane pe care le gasiti la Fabricadetuica.ro, tuica/palinca iese limpede de la prima distilare, datorita puritatii maxime a cuprului.

Cum se Fabrica ?

După recoltare, fructele destinate preparării rachiurilor naturale sunt supuse unor operaţii de prelucrare în vedera fermentării. Dintre aceste operaţii mai importante sunt: recepţia, spălarea, îndepărtarea sâmburilor şi zdrobirea fructelor.

Pentru ca fermentaţia materiei prime să decurgă normal trebuie asigurate o serie de condiţii. Dintre acestea un loc important îl ocupă alegera vaselor de fermentare şi igienizarea lor.Aceste vase pot fi: vase de lemn, bazine de fermentare(cisterne), rezervoare de polistif.

Fermentarea fructelor zdrobite este provocată de microorganisme microscopice, cunoscute sub denumirea de drojdii sau levuri.Ele sunt prezente peste tot: în sol, în apă, pe plante, pe fructe şi animale. Sucul dulce al fructelor este un mediu ideal pentru aceste microorganisme. După prelucrare fructele sunt trecute în vasele de fermentare şi odată cu ele şi levurile. Când condiţiile sunt prielnice levurile încep fermentaţia.

Fermentaţia este un proces strâns legat de metabolismul levurilor.Glucidele din must pătrund în interiorul celulelor de levuri prin difuziune sau osmoză, unde, sub influenţa enzimelor, sunt metabolizate şi transformate în substanţe de acelaşi fel cu protoplasma. Transformarea substanţelor nutritive în interiorul celulelor de levuri se face numai prin consum de energie din afară. În cazul fermentaţiei alcoolice, energia necesară levurilor este obţinută din transformarea incompletă a glucidelor în lipsa oxigenului. Din punct de vedere biologic, fermentaţia este un proces energetic, care înlocuieşte respiraţia în medii lipsite de aer, cu eliminarea unei cantităţi mici de energie(33 calorii). De aceea, levurile pentru a-şi asigura funcţiile vitale, metabolizează cantităţi mai mari de glucide decât au nevoie pentru nutriţia lor. Aceasta corespunde necesităţilor practice, deoarece produsul principal care rezultă în urma acestei transformări este alcoolul, care se acumulează în lichid. De obicei, schema fermentaţiei alcoolice este redată prin următoarea ecuaţie:

C6H12O6 = 2 C2H5OH + CO2 (+ 33 calorii)

Durata fermentaţiei este influenţată de tipul vaselor, mărimea lor şi modul de prelucrare a fructelor. În vase de 150-200 litri, la temperaturi de 14-23oC, durata este de 8-10 zile, iar la temperaturi mai ridicate fermetarea se oate încheia chiar după 6 zile.

 

Durata de fermentare a fructelor în raport de modul lor de prelucrare

 

Modul de prelucrare

Durata de fermentare (zile)

Temperatura mediului ambiant (oC)

Fructe întregi

40

19,7

Fructe zdrobite cu M.S.I.C. adaptat

15

29,4

Fructe zdrobite cu zdrobitor centrifugal

18

28,6

Fructe zdrobite cu zdrobitor cu tambur cu degete

15

29,0

Mere opărite

12

23,0

 

Sfârşitul fermentaţiei se poate stabili pe cale organoleptică sau prin analiza de laborator.Borhoturile care şi-su încheiat fermentaţia sunt sepuse imediat distilării, altfel au loc pierderi însemnate de alcool prin aerisire


Distilarea borhotului de fructe

 Procesul de trecere a unui lichid în stare de vapori, prin fierberea acestuia într-un recipient rezistent la temperaturi ridicate şi condensarea vaporilor rezultaţi într-un sistem răcitor sau refrigerent, poartă numele de distilare.

În cazul băuturilor alcoolice naturale, distilarea poate fi privită ca o operaţie tehnologică de extragere a alcoolului etilic şi a altor componenţi volatili din materiile alcoolice fermentate (borhoturi sau terciuri de fructe, tescovină şi drojdii) cu ajutorul instalaţiilor de distilare.

Ţuica şi rachiurile naturale sunt băuturi rezultate prin distilarea prunelor sau a altor fructe care au suferit un proces de fermentaţie alcoolică. Prin distilare se realizează trecerea unui lichid în stare de vapori prin fierbere şi apoi condensarea acestor aburi într-un recipient. Fructele zdrobite şi fermentate pot fi considerate din punct de vedere fizic ca un amestec complex format din alcool etilic şi alte substanţe care au rezultat din fermentaţie, la care se adaugă resturi de materie primă care în timpul fermentaţiei nu au suferit transformări.

În cazul materiilor prime pentru fabricarea rachiurilor, pe lângă apă şi alcool etlic, acestea conţin şi cantităţi însemnate de aldehide, esteri, acizi volatili, care trecând în distilat i-ar putea da gust şi miros neplăcut. Pentru a obţine rachiuri pure şi bogate în alcool etilic, în timpul distilării este necesar să se separe din amestec, prin condensare, acea fracţiune cu un grad alcoolic mai redus,care apoi, prin răcire, dă un lichid impur şi slab alcoolic numit „flegmă”, precum şi un produs impur ce formează „fuzelul” sau „uleiul de fuzel”.

Pentru eliminarea impurităţilor se aplică operaţia de rectificare. Deci, rectificarea este o distilare fracţionată, respectiv o distilare repetată de mai multe ori în vederea îndepărtării din masa distilatului a produşilor impuri.Alcoolul obţinut din redistilare se numeşte alcool rectificat.

La distilarea terciurilor de fructe, a tescovinei şi a drojdiilor se aplică distilarea simplă şi rectificarea. La rectificare, în prima fază se degajă vaporii care conţin cele mai valoroase substanţe, numite „frunţi”, în continuare se degajă vaporii de alcool mai puri, de cea mai bună calitate, aceştia purtând numele de „mijloc”. În ultima fază se obţine un lichid mai slab alcoolic, bogat în impurităţi, de calitate inferioară, denumit „cozi”.

Ponderea fracţiunii „frunţi” este de 1-2% faţă de volumul distilatului crud şi cu tăria de peste 72% volume alcool.

Fracţiunea „mijloc” se obţine când tăria distilatului în fierbere începe se scadă sub 72% vol. alcool până ajunge la 20-25% vol.

„Cozile” reprezintă substanţele greu volatile care distilă la urmă, când temperatura din cazan este mai ridicată. În cazan, după terminarea distilării, rămâne un reziduu numit „borhot epuizat” fără nici o tărie alcoolică.

Distilarea se realizează în instalaţii de distilare cum sunt:

  • Alambicul simplu (cazanul cu foc direct);
  • Alambicul simplu cu amestecător;
  • Alambicul cu capac deflegmator şi taler de deflegmare;
  • Instalaţie de încălzire cu aburi;
  • Cazan cu foc direct de formă plată;
  • Cazan cu deflegmator şi placă perforată pentru distilarea tescovinei;
  • Instalaţie de distilare cu două blaze;
  • Instalaţii de distilare continuă.

Momentul distilării influenţează randamentul şi calitatea distilatului obţinut.Cu cât distilarea se face mai rapid după terminarea fermentaţiei, cu atât calitatea şi randamentul distilatelor sunt mai bune.